INTEGRAREA POLITICII PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI ÎN ANSAMBLUL POLITICII SOCIALE ŞI DE ÎNCADRARE ÎN CÎMPUL MUNCII A UNIUNII EUROPENE

Strategia de angajare

Strategia de angajare, care pune un accent puternic pe prevenirea, precum şi pe măsurile active şi rapide, are multe de oferit persoanelor care sunt foarte expuse riscului şomajului şi apoi a şomajului pe termen lung. Persoanele cu deficienţe de sănătate sunt poate mai susceptibile să se încadreze în această categorie decît orice alt grup de pe piaţa forţei de muncă. În Marea Britanie, de exemplu, rata şomajului este de aproape două ori mai mare. În plus, cercetările din  Germania de Vest (locuri de muncă) şi Marea Britanie (ILO) indică faptul că o dată şomeri, persoanele cu dizabilităţi riscă cu  50% mai mult decît persoanele fără dizabilităţi să rămînă şomeri pe termen lung. Strategia de angajare vizează prevenirea şomajului şi inactivitatea pe termen lung. Noua abordare ajută persoanele să dezvolte capacitatea de a exercita un serviciu, decît să-i impună să se definească ca inapţi de muncă pentru a fi eligibili pentru suportul şi asistenţa corespunzătoare.

O polítică de aşteptare este deosebit de dăunătoare pentru persoanele cu dizabilităţi. Aceştia din urmă se confruntă cu o situaţie pe piaţa muncii, în care măsuri rapide şi active pot afecta într-adevăr capacitatea lor de a profita de noile oportunităţi. Solicitanţii de locuri de muncă cu dizabilităţi pot spera să obţină  un profit mare de la noua abordare activă implicit axată pe strategia muncii, care se concentrează pe prevenirea şomajului de lungă durată înainte ca acesta să se dezvolte. Primul pilon, ”angajarea”, liniile directoare pentru ocuparea forţei de muncă în 1999, fac referire explicită la nevoile persoanelor cu dizabilităţi.

Linia directoare Nr. 9 prevede ca statele membre să acorde o atenţie deosebită nevoilor persoanelor cu dizabilităţi, minorităţilor etnice şi altor grupuri şi persoane dezavantajate şi să elaboreze politici preventive şi active pentru a promova integrarea lor pe piaţa forţei de muncă. Astfel de prevederi vizează în mod direct participarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa obişnuită a muncii. Liniile directoare 1, 2 şi 3 sprijină abordarea precaută în această strategie pentru ocuparea forţei de muncă ; în combinaţie cu linia numărul 9, ele constituie o dinamică ale cărei elemente se consolidează reciproc şi care promit de a crea locuri de muncă la un număr mai mare de persoane cu dizabilităţi.

Linia directoarea Nr. 1 încearcă să lupte împotriva şomajului în rîndul tinerilor şi garantează că statele membre vor oferi un nou început pentru fiecare tînăr şomer înainte de a ajunge la şase luni de şomaj, în formă de formare profesională, reconversie, experienţă de muncă, angajare sau orice altă măsură activă. Desigur, aceasta include tinerii cu dizabilităţi. Linia directoare nr. 2 este un progres semnificativ în prevenirea şomajului pe termen lung. Aceasta îndeamnă statele membre să ofere un nou început pentru adulţii şomeri înainte de a ajunge la pragul critic de douăsprezece luni de şomaj, adică înainte de a fi forţaţi să se definească, şi să fie consideraţi, ca şomeri de lungă durată. O mare parte dintre adulţii şomeri sunt persoane cu dizabilităţi.

Linia directoare nr. 3 pledează pentru tranziţia de la măsuri pasive la măsuri active. Statele membre se vor strădui să crească (cu cel puţin 20%), numărul de şomeri care să beneficiaze de măsuri active pentru a îmbunătăţi capacitatea lor de angajare . Aceasta va dubla efortul mediu de reconversie asigurată pînă în prezent şi va oferi o perspectivă clară de revenire în cîmpul muncii a sute de mii, poate a 11 milioane de şomeri. La moment o mare parte de persoane fără loc de muncă, care nu au avut posibilitatea să beneficieze de măsuri de angajare sunt persoane cu dizabilităţi.  Prin urmare, o gamă largă de programe de angajare includ soluţii pentru problemele persoanelor cu dizabilităţi. Trebuie să se acorde o atenţie maximă ca acest proces să decurgă  fără a stigmatiza pe cei interesaţi.

Ajutorul nu trebuie să se bazeze pe prejudecăţi sau stereotipuri asociate în mod tradiţional cu persoanele cu dizabilităţi, ci pe nevoile speciale ale persoanei vizate.

În mai multe ţări deja sunt în vigoare sau în curs de dezvoltare măsuri interesante de angajare. Suedia a testat şi a stabilit sisteme prin care tinerii cu nevoi speciale – chiar dacă aceştia sunt încă incluşi în învăţămîntul obligatoriu – să aibă acces la armura completă a resurselor şi a serviciilor furnizate de Serviciul de Ocupare a Forţei de Muncă şi Institutul de Ocuparea a Forţei de Muncă.

O opţiune deschisă pentru ei este ”programul de instruire pentru tineri” (adoptat în 1991). Această oportunitate este oferită tinerilor sub 25 de ani şi oferă participanţilor şansa de a încerca să lucreze o perioadă suplimentară de şase luni în unele circumstanţe. Portugalia a stabilit un obiectiv dificil, dar foarte interesant, să crească cu 25% rata de angajare a persoanelor cu dizabilităţii. Strategia are drept scop de a face din centrele de ocupare a forţei de muncă mediatorii unui proces de integrare socioprofesională.  În Olanda, cheltuielile ”pasive” de indemnizare sunt transformate în cheltuieli ” active : angajatorii care recrutează o persoană cu dizabilităţ,i afectată parţial, au dreptul la o rată forfetară substanţială. Această măsură compensează responsabilitatea sporită a angajatorului pentru costurile suportate atunci cînd angajaţii capătă o dizabilitate. În plus, persoanele cu dizabilităţi care urmează o formare sau lucrează pe perioadă de încercare pot cere ”o alocaţie de reabilitare”.

În plus, noua orientare implică strategia de angajare şi necesitatea unei evaluări şi o monitorizare adecvată ce rezultă din această strategie au scos evidenţiind nivelul redus de informaţii disponibile. Sunt necesare cadre profesioniste pentru colectarea datelor, precum şi o politică de evaluare sistematică a programelor. Cercetările sunt necesare pentru a identifica bunele practici în domeniul dizabilităţii şi în domeniul luptei împotriva discriminării, şi de a ajuta, prin urmare, statele membre la implementarea noilor linii directoare pentru încadrarea în cîmpul muncii. Aceste cercetări ar trebui să evidenţieze în mod clar cîştigurile salariale şi a bunăstării economice, care poate rezulta dintr-un mediu îmbunătăţit pe piaţa forţei de muncă.

O parte din lucrări ar trebui să abordeze toate domeniile de activitate ; în timp ce alte acţiuni ar putea analiza , în mod special, programe, într-o manieră mai detaliată. Comisia însăşi lansează în prezent activităţi de cercetare în sprijinul Strategiei de Angajare. Este posibil ca aceste acţiuni să producă estimări utile a politicii în favoarea persoanelor cu dizabilităţi sau să îmbunătăţească baza de evaluare. Acestea includ o analiză critică, de către colegi, a celor mai bune practici şi colaborarea cu Eurostat pentru a îmbunătăţi statisticile.

Măsuri de încadrare în cîmpul muncii

Iniţiativa ”măsurilor de încadrare în cîmpul muncii” este un alt instrument de promovare a activităţilor pilot legate de elaborarea, pregătirea, monitorizarea şi evaluarea Strategiei Ocupării Forţei de Muncă. Aceasta ar putea aborda o serie de aspecte referitoare la persoanele cu dizabilităţi. Prin revizuirea înregistrărilor prezentate de către statele membre, Comisia va asigura ca propunerile pentru activităţile pilot să sprijine pe deplin domeniul dizabilităţii  .

Evaluarea experienţelor şi analiza comparativă a rezultatelor ar trebui să fie deosebit de valoroasă. Deacum înainte Comisia ar trebui să se asigure că propunerile activităţilor pilot includ strategii de revenire la locul de muncă, aplicabile persoanelor cu dizabilităţi, că cercetările se vor axa pe politicile de adaptare a domeniului muncii şi că vor fi ameliorate mecanismele de evaluare a programelor pentru persoanele cu dizabilităţi.

Contribuţia partenerilor sociali

Noua strategie pentru persoanele cu dizabilităţi a subliniat deja rolul tot mai important pe care partenerii sociali trebuie să-l joace prin modificarea organizării muncii, prin negociere, în numele persoanelor cu dizabilităţi. Ca răspuns la comunicarea din 1996, partenerii sociali au produs deja o contribuţie semnificativă comună la Summit-ul de la Viena, sub forma unui compendiu celor mai bune practici.

Compendiul abordează o serie întreagă de studii de caz care acoperă o gamă largă de practici: recrutare, locuri de muncă (programe, facilităţi, etc.), formarea personalului, promovarea şi organizarea carierei. El a subliniat factorii decisivi de succes şi eşec, precum şi experienţele exemplare şi transferabile. Partenerii sociali au convenit să organizeze un seminar care se va desfăşura sub preşedinţia germană, pentru a difuza documentul. În urma seminarului, ele ar trebui să adopte o declaraţie comună privind încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi.

Activarea Societăţii Informaţionale

Evoluţia din domeniul tehnologiilor informaţionale şi a comunicaţiilor (TIC) are un impact considerabil asupra persoanelor cu dizabilităţi. În primul rînd, dispariţia muncilor manuale, tradiţionale şi repetitive afectează persoanele ale caror abilităţi cognitive sunt limitate la locurile de muncă elementare. Cu toate acestea, există, de asemenea, posibilităţi considerabile pentru a face noile tehnologii în favoarea încadrării în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi.

Utilizarea tehnologiilor informaţionale şi a comunicaţiilor poate oferi mijloace pentru a depăşi multe bariere fizice şi psihologice cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi, prin urmare, să asigure implicarea lor mai mare, nu numai în cadrul muncii, ci şi în toate aspectele vieţii.

Prin intermediul strategiei europene de ocupare a forţei de muncă, programele de educaţie şi formare profesională şi Fondurile structurale, în special Fondul Social European, politica socială a Uniunii Europene va juca un rol important în promovarea politicilor şi programelor pentru a valorifica potenţialul pe care îl prezintă societatea informaţională în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi şi asigurarea accesului egal la oportunităţile şi beneficiile acestei societăţi.

Promovarea unui mediu de lucru sigur şi de calitate

Calitatea şi siguranţa la locul de muncă sunt factori importanţi pentru a permite persoanei de a menţine sănătatea şi capacitatea de lucru. În fiecare an un număr mare de lucrători care contractează boli profesionale, sau sunt implicate într-unul din cele 85 de milioane de accidente de muncă, sunt forţate să părăsească temporar sau permanent locurile lor de muncă. Politica de sănătate şi securitate are ca scop prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale şi atenuarea efectelor acestora asupra sănătăţii.

În acest fel, măsurile de sănătate şi securitate pot contribui la îmbunătăţirea productivităţii şi a performanţelor economice ale companiei. În acelaşi timp, calitatea şi securitatea la locul de muncă sunt un factor important al competitivităţii în afaceri. Calitatea muncii şi a organizării sale afectează tot mai mult disponibilitatea unor braţe de muncă calificate, în motivarea personalului şi dezvoltarea resurselor umane, în general.

Directiva cadru 89/391/CEE deja prevede că angajatorul trebuie să adapteze locul de lucru pentru muncitorul cu dizabilităţi. Comisia – pe baza evaluărilor proprii şi a rapoartelor pe care statele membre sunt obligate să le prezinte – va evalua implementarea acestei cerinţe şi aplicarea ei la locul de muncă şi eforturile de a obţine această aplicaţie. Ea va stabili, de asemenea, o bază de date care conţine orientări privind cele mai bune practici şi metode de îmbunătăţire a managementului dizabilităţii la locul de muncă.

Acest scop se va realiza prin actualizarea  unui sistem electronic de informare unde întreprinderile şi intermediarii lor vor avea acces la Agenţia de la Bilbao. În cele din urmă, în cadrul programului Safe, ar putea fi elaborate proiecte-pilot care dezvoltă managementul şi organizarea muncii în favoarea persoanei cu dizabilităţi.

PROMOVAREA INCLUZIUNII SOCIALE

Modernizarea protecţiei sociale

Un nivel ridicat al protecţiei sociale este esenţial pentru a oferi persoanelor cu dizabilităţi garanţia unei vieţi şi a unui venit decent. Cu toate acestea, o soluţie strict financiară nu poate fi suficientă pentru a permite participarea cît mai complet posibilă în societate în general. Este important să se ia în considerare modul de a dezvolta protecţia socială, astfel încît aceasta să fie complet adaptată şi favorabilă la noile politici pe piaţa forţei de muncă şi la alte măsuri menite să extindă şi să îmbunătăţească oportunităţile de integrare accesibilă pentru persoanele cu dizabilităţi.

Dezbaterea europeană privind protecţia socială a scos în evidenţă interdependenţa dintre diferite domenii de acţiune în acest sector. Importanţa acestor factori este clar recunoscută în liniile directoare pentru ocuparea forţei de muncă din 1999, care preconizează măsuri reale de încurajare pentru cercetarea şi acceptarea unui loc de muncă sau de formarea şi reevaluarea critică a măsurilor care să încurajeze lucrătorii să se încadreze în rîndul populaţiei active. Comisia va sprijini eforturile statelor membre prin asigurarea unui cadru de studiu şi schimb de idei şi pratici performante.

Raportul privind protecţia socială în Europa, va oferi, de asemenea o analiză periodică cu privire la evoluţia recentă în domeniul protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi în statele membre. Aceste interacţiuni interesante dintre domeniile de acţiune nu sunt singurul motiv pentru care persoanele cu dizabilităţi ar trebui să fie în centrul dezbaterii cu privire la protecţia socială. O minoritate considerabilă a persoanelor între vîrsta de 70 de ani şi peste, între o pătrime şi o treime întîlnesc probleme de sănătate şi au nevoie de asistenţă în activităţile  vieţii de zi cu zi şi, potrivit estimărilor, peste 30% din persoanele între vîrsta de 80 de ani şi peste această vîrstă suferă de dizabilităţi severe. În statele membre, există o mişcare continuă pentru oferirea serviciilor de sănătate şi sociale prin intermediul programelor de ajutor colectiv. Abordarea colectivă a serviciilor nu este motivată doar de considerente legate de costuri, dar de asemenea, de o cerere umanitară şi aşteptările consumatorului. În acest sens, s-a luat în considerare dorinţa de autonomie, independenţă şi, acolo unde este posibil, de auto-gestionare a persoanelor în vîrstă şi cu dizabilităţi şi dorinţa lor de a sta la domiciliu (atîta timp cît e posibil), eventual cu asistenţă.

Comisia s-a angajat să sensibilizeze şi să stimuleze o dezbatere europeană cu privire la provocările care va lansa populaţia în vîrstă la sistemele europene de protecţie socială, în domeniul de îngrijire pe termen lung. Un studiu recent privind protecţia socială a persoanelor în vîrstă dependente în cadrul UE şi Norvegiei, va fi un bun punct de plecare pentru această lucrare.

Excluziunea socială

Dizabilitatea este un alt factor  printre mulţi alţii responsabili de excluderea socială şi sărăcie. Acest lucru se datorează în principal lipsei de oportunităţi de angajare pentru persoanele cu dizabilităţi al căror rol productiv în societate este subestimat. Angajamentul crescut în lupta împotriva discriminării în ocuparea forţei de muncă şi investiţii în măsuri active de prevenire pe piaţa forţei de muncă va fi pilonul de îmbunătăţire a integrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi.

Lupta împotriva excluziunii sociale va fi, de asemenea, posibilă prin măsuri de încurajare în temeiul noului articol 137 al tratatului. Aceste măsuri ar trebui să încurajeze statele membre să investească în condiţiile de participare şi protecţie socială pentru a permite persoanelor vulnerabile să îmbunătăţească standardele şi condiţiile lor de viaţă. Fără a aduce prejudicii unei abordări orizontale care implică toate aspectele excluziunii sociale, măsurile de încurajare vor asigura vizibilitatea avantajelor pentru problemele legate de dizabilitate.

Sănătate publică

În general, persoanele cu dizabilităţi se confruntă cu aceleaşi probleme şi au nevoie de acelaşi tip de servicii ca şi bolnavii cronici. În plus, o dizabilitate este rezultatul în cele mai multe cazuri, a unei  boali grave sau a unui accident. Prin urmare, pînă în prezent, lucrările din domeniul sănătăţii publice s-au axat în principal pe prevenirea bolilor şi a accidentelor şi pe măsuri de reducere a impactului.

În plus, situaţia deja dificilă a persoanelor cu dizabilităţi este mai agravată de faptul că serviciile sociale şi de sănătate de care ele au nevoie trec prin aceeaşi presiune sensibilă ca şi cea care apasă pe sistemele de sănătate şi de securitate socială, în general,. Problemele legate de emanciparea persoanelor cu dizabilităţi, discriminarea împotriva acestora, oportunităţile de angajare, poziţia lor în cadrul prestaţiilor de securitate socială, precum şi impactul potenţial al noilor tehnologii de informare ar trebui să fie luate în considerare într-o perspectivă mai largă.

Ele nu pot fi complet separate de problemele ce ţin de politica de sănătate. În plus, sistemele de sănătate şi sociale şi modul lor de funcţionare (mai ales aspectele cheie ale costurilor şi de finanţare) nu pot fi excluse dintr-o strategie ce ţine de persoanele cu dizabilităţi. În consecinţă, mai multe iniţiative luate pînă în prezent în sectorul sănătăţii publice au repercursiuni pentru persoanele cu dizabilităţi, de exemplu programul de acţiune de promovare, informare, educaţie şi formare profesională în domeniul sănătăţii, programul de acţiune în domeniul cancerului şi a programului de acţiune privind SIDA şi alte boli transmisibile. În plus, două propuneri de program, în prezent în discuţie, sunt interesante, în acest context: programul de acţiune privind bolile rare şi programul de acţiune privind accidentele şi rănile. Programele ce țin de bolile legate de poluare, de prevenire a abuzului de droguri şi prevenirea abuzului de alcool sunt de asemenea importante. De fapt, astmul şi alte boli respiratorii cronice, pe de o parte, şi bolile mentale din cauza abuzului de substanţe (alcool, droguri, etc. ), pe de altă parte, ocupă un loc foarte înalt printre cauzele dizabilităţii, în special în rîndul tinerilor activi. Prin urmare, în timp ce se arată modul în care UE promovează capacitatea de angajare a persoanelor cu dizabilităţi, este important să se atragă atenţie la acţiunile comunitare în ceea ce priveşte sănătatea publică care vizează principalele cauze ale dizabilităţii.

Comunicare recentă privind viitoarea politică comunitară în domeniul sănătăţii publice identifică trei direcţii de acţiuni relevante şi  importante pentru politica în favoarea persoanelor cu dizabilităţi. Prima se referă la dezvoltarea unui sistem comunitar structurat şi cuprinzător de colectare, analiză şi difuzare a informaţiilor cu privire la evoluţia stării de sănătate şi factorii determinanţi de sănătate, precum şi modificările aduse sistemelor de sănătate. Următoarele domenii ar putea fi examinate: evoluţia generală şi caracteristicile demografiei, morbidităţii şi mortalităţii, precum şi determinanţii principali ai sănătăţii.

Analizele ar putea cuprinde diferite stări de sănătate, dintre care boli fizice şi psihice pe grupuri demografice specifice, cum ar fi copiii şi persoanele în vîrstă; inegalităţile în domeniul sănătăţii, inclusiv variaţii în determinanţii de sănătate, morbiditate şi mortalitate între grupurile demografice şi evaluarea intervenţiilor pentru a le reduce. Analizele se vor concentra, de asemenea, pe probleme de acces la serviciile de sănătate, utilizarea acestor servicii şi efectele lor asupra sănătăţii; interacţiunile între starea de sănătate şi factorii socio-economici, cum ar fi excluderea socială, migraţia şi ocuparea forţei de muncă, precum şi între starea de sănătate şi a mediului ; modificările  sistemelor de sănătate, inclusiv reformele, alocarea de mijloace şi măsuri pentru a controla costurile şi consecinţele lor, inclusiv impactul acestora asupra stării de sănătate.

A doua direcţie se referă la crearea unor mijloace de reacţie rapidă la ameninţările pentru sănătate. Aceasta prezintă interes, din cauza relaţiei de cauzalitate importantă între anumite riscuri de sănătate (boli transmisibile, accidente care afectează mediul şi accidente grave industriale, reacţii la produsele farmaceutice, intoxicaţii, etc. ) şi apariţia dizabilităţii. Această componentă are ca scop depistarea precoce a acestor evenimente, astfel încît să minimizeze consecinţele (prevenirea pe termen scurt).

Un pas important spre prevenirea pe termen scurt a fost făcut recent cu publicarea, la 03 octombrie 1998, a deciziei 2119/98/CE instaurînd o reţea de supraveghere epidemiologică şi de control a bolilor transmisibile în Comunitate. Principalul obiectiv pentru a treia direcţie constă în abordarea factorilor determinanţi ai sănătăţii printr-o serie de strategii, în mod special legislaţia şi măsuri de încurajare, precum şi activităţile tradiţionale de educaţie şi informare în domeniul sănătăţii (prevenirea pe termen lung).