Comunicat de Presă

Agentia pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite,

Lansează „Proiectul de Susţinere a Persoanelor cu dizabilităţi din Republica Moldova”

Chişinău, 27 octombrie 2011, – Agentia pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite,

lansează „Proiectul de Susţinere a Persoanelor cu dizabilităţi din Republica Moldova” care va fi implementat de Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi.

Proiectul presupune utilizare la maxim a oportunităţilor create în urma ratificării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi din 9 iulie 2010 de către Republica Moldova, ca rezultat al Campaniei privind ratificarea UNCRPD realizată de Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi în parteneriat cu cele 64 de ONG-uri active în domeniul dizabilităţii.

Proiectul propus are ca scop să crească participarea persoanelor cu dizabilităţi la dezvoltarea social-economica a Republicii Moldova.

 

În vederea facilitării participării active a persoanelor cu dizabilităţi la dezvoltarea social-economică a ţării, activităţile proiectului urmează să fie realizate pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

 

Obiectivul specific al proiectului este creşterea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa forţei de muncă.

Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt: persoanele cu dizabilităţi cu vîrstă cuprinsă între 16-62 de ani  şi ONG-urile active în domeniul dizabilităţii.

 

Se aşteaptă ca prezentul proiect să fie în beneficiul agenţilor economici care vor angaja persoane cu dizabilităţi şi a societăţii în general, datorită facilitării incluziunii persoanelor cu dizabilităţi. La fel persoanele cu dizabilităţi vor beneficia în acest proiect de asistenţă juridică gratuită şi de consiliere psihologică privind barierele de angajare.

Problema integrării persoanelor cu dizabilităţi în cîmpul muncii este una extrem de complexă, cauza fiind: varietatea formelor de dizabilitate şi necesităţi de adaptare a spaţiilor, insuficienţa informaţiei oferite atît persoanelor cu dizabilităţi cît si angajatorilor, frica subconştientă de a angaja aceste persoane.

Conform datelor prezentate de ANOFM pe parcursul anului 2011 numărul persoanelor cu dizabilităţi care s-au adresat ANOFM-ului constituie 325 de persoane, dintre care 139 femei, numărul persoanelor angajate în cîmpul muncii constituind doar 56 de persoane, dintre care 21 femei.

În acest scop proiectul îşi propune să sporească accesul persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa forţei de muncă din Republica Moldova.

Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, apolitică, de interes public, constituită pe data de 14 iulie 2006, cu scopul de a  realiza, apara şi promova drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Aceast proiect este posibil datorită sprijinului generos al poporului american prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Centrul de Asistenţă Juridică

pentru Persoane cu Disabilităţi

str. Drumul Viilor 36/2, MD-2021,  Chişinău, Moldova

Tel. (022) 28 70 90, Email: info@advocacy.md

http://www.advocacy.md

Persoana de contact: Mariana Ţîbuleac, Coordonator Relaţii Publice

Житель Кишинева превращается в «бабочку»

Ходить, есть, пить, умываться и даже смотреть телевизор — трудно представить, но все эти действия могут доставлять немыслимую боль. Евгений Брад из Кишинева не знает, что значит жить без боли. Каждое телодвижение доставляет ему настоящее мучение.

У Евгения редкое генетическое заболевание кожи и слизистых — врожденный буллезный эпидермолиз полидиспластической дистрофической формы, или болезнь бабочки. Кожа настолько хрупкая, что от незначительного прикосновения может порваться, как крылья бабочки.

— Женя родился на вид здоровым ребенком, — рассказывает Татьяна Брад, мама Евгения, — только сразу после рождения на губах выступила кровь. Но врачи успокоили, сказав, что это не страшно. Однако уже через пять часов на Жене буквально не осталось кожи,  будто ее сорвали с него.

Врачи предлагали лечение капельницами. Но ничего не помогало. Мать с сыном неоднократно ездили в Россию, но и там врачи не могли помочь ребенку с такой редкой болезнью. Татьяне говорили, что Женя проживет максимум до пяти лет. Сегодня ему уже 28.

Все эти годы  мать ухаживает за ним, каждый день по два часа, утром и вечером, смазывая раны сына мазью и заново перебинтовывая. Все тело Евгения покрыто открытыми язвами, которые, не успев зажить, появляются вновь.

Раны необходимо бинтовать специальным силиконовым перевязочным материалом. Однако до недавнего времени в семье Брад и не знали о таком, а использовали обычные бинты, которые только раздражали кожу, иногда все тело перевязывали простынями, настолько у Евгения широкое кожное поражение.

В июле этого года семье Брад пришла из Москвы посылка с перевязочным материалом от детского фонда, специализирующегося на болезни бабочки. В инструкции к силиконовым бинтам сказано, что их можно использовать семь дней, потом они приходят в негодность. Однако маме Евгения приходится стирать их и вновь использовать, ведь такие в Молдове не продаются. Единственный вариант — заказать перевязочный материал за границей, но стоимость одной упаковки — 175 евро за два листа силиконового бинта размером чуть больше стандартного листа бумаги. Возможности каждый раз заказывать  перевязочный материал за границей у семьи Брад нет.

Помимо очевидных проблем с кожей, у Евгения наблюдается поражение слизистой. Молодому человеку трудно глотать, поэтому ему предписано строгое меню преимущественно из мягкой пищи. А для того, чтобы приглушить боль внутренних органов, Женя выпивает по стакану облепихового масла.

— Я потерял почти все зубы, — рассказывает Евгений, — у меня ухудшилось зрение, а последнее время стало закладывать нос, и мне трудно дышать. Наверное, слизистая носоглотки атрофируется, как мои руки и ноги.

Последние шесть лет парень не может ходить, передвигается при помощи инвалидного кресла. Пальцы ног и рук просто склеились между собой.

Однако Евгений не падает духом. Через интернет он нашел «друзей по несчастью», как он сам выражается. В социальных сетях создал группы, посвященные людям с буллезным эпидермолизом. По всей Молдове Евгений отыскал уже 20 человек с болезнью бабочки. Это подвигло его на создание ассоциации.

— Мы только зарегистрировались, осталось уладить некоторые юридические формальности, — говорит молодой человек, — мы называемся DEBRA Moldova, это аббревиатура нашей болезни. Мы нуждаемся в финансовой помощи. Ведь люди с таким диагнозом не получают помощи от государства, не получают бесплатных лекарств, не значатся в списках, как, например, больные диабетом. Но мы тоже нуждаемся и в моральной поддержке, а некоторым с болезнью бабочки необходима и физическая помощь, потому что за ними некому ухаживать.

Евгений надеется, что найдутся спонсоры, желающие поддержать ассоциацию людей с таким тяжелым заболеванием.

Уже некоторое время молодой человек ведет переписку со специалистами университетской клиники Фрайбурга в Германии, специализирующейся на буллезном эпидермолизе. Евгения пригласили в клинику на обследование и выслали предварительный счет за лечение — 18 тысяч евро.

Избавления от недуга не обещают, но после пребывания в клинике  Евгений сможет жить без боли.

— Мне помогут с носом, чтобы я нормально дышал, подлечат слизистую желудка и сделают все возможное, чтобы мое состояние не ухудшилось. Ведь следствием болезни может стать рак кожи.

Семья Брад обращается ко всем, кто может откликнуться. В Mobiasbancă открыт счет на имя самого Евгения. На сегодняшний день семье Брад удалось собрать лишь 20 тысяч леев, а необходимо — 18 тысяч евро. Но Евгений не опускает рук и надеется, что ему удастся собрать нужную сумму  на поездку в Германию, где его избавят от  ежеминутной боли и не допустят ухудшения состояния.

«Панорама» публикует контактные номера телефонов Евгения и номер счета в банке:

Контактные телефоны Евгения Брад: (022) 468-068/ 0-79192688/0-69291843

MOBIASBANCA cod IDNO 2001002663217
kont in/EUR:2259710SV47915907100
kont in/USD2259710SV47915747100
kont in/MDL2259710SV47916037100
BRAD EUGENIU
Аля Яковук
alea@pan.md

ANUNT DE RECRUTARE: Coordonator de Comunicare şi PR

Centrul de Asistenta Juridica pentru Persoane cu Disabilitati (CAJPD) este o organizatie neguvernamentala, non-profit, apolitica, de interes public, constituita pe data de 14 iulie 2006.

 Obiectivele majore ale (CAJPD)  sunt:

realizarea, apararea si promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati;

informarea persoanelor cu dizabilitati despre drepturile lor legale;

sensibilizarea opiniei publice referitor la problemele persoanelor cu dizabilitati.

 Obiective:
Suntem în căutarea unui Coordonator de Comunicare şi PR in cadrul proiectului „Moldova people with disabilities support project” finanţat de USAID care să:

• participe în elaborarea planurilor de acțiuni privind realizarea politicilor în domeniul relațiilor publice în cadrul proiectului;
• elaboreaze, organizeaze, coordoneaze, realizeaze și monitorizeaze activităţile de comunicare
• stabilească și să mențină contactele/relațiile, să conlucreaze permanent cu reprezentanții mass-media și a societății:
• participe în pregătirea și desfășurarea briefingurilor, conferințelor de presă, realizarea programului PHOTOVOICE, şi altor acțiuni cu caracter de informare care se desfășoară cu participarea reprezentanților mass-media și societății civile, să asigure tot complexul de măsuri privind organizare și informare;
• pregătească comunicatele de presă și alte materiale informaționale pentru reprezentanții mass-media; monitorizeze presa electronică și scrisă privind informațiile atât despre activitate a proiectului

Criterii de angajare:

• Studii în:  Stiinţele Comunicării, Jurnalism sau Relaţii Publice Internaţionale;
• 5 ani stagiu de muncă în domeniul comunicării
• Experienţă de muncă în domeniul ONG-urilor şi lucru în organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi
• Experienţă de lucru în Campania de Advocacy şi de promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi
• Experienţă de lucru în cadrul Programului Photovoice
• Cunoaşterea fluentă a limbilor română, rusă, engleză
• Excelente abilităţi în utilizarea Microsoft Office şi a Internet-ului;

Toţi cei care răspund profilului solicitat sunt rugaţi să trimită CV şi scrisoare de motivaţie în limba engleză pînă la data de 28 octombrie 2011 la adresa de e-mail: info@advocacy.md cu menţiunea pentru postul Coordonator Comunicare şi PR.

Mulţumim anticipat tuturor celor interesaţi. Menţionăm că doar candidaţii care îndeplinesc condiţiile solicitate vor fi contactaţi pe 29 octombrie a.c.  pentru a se prezenta la interviu.

„Fluturii” i-au mâncat pielea până la carne…

Doar imaginea unui asemenea bolnav poate să te cutremure…

Aceşti bolnavi au pielea ca într-o capcană vie, ţesută de păianjen. Este de ajuns doar un moment de neatenţie şi pielea le plesneşte sau se formează pe ea bule de sânge, lăsând carne vie la vedere şi răni care rămân cu anii. Nu doar nopţile, ci fiecare clipă pare un iad nesfârşit de durere pentru cei blestemaţi să poarte cu sine, ca pe un jug, incurabila boală a fluturelui – epidermoliza buloasă.

Boala este una foarte rară, informaţii despre această maladie nu veţi găsi nici măcar la evidenţa Biroului Naţional de Statistică, din lipsa sistemului informaţional. Pe stradă nu-i veţi vedea niciodată, pentru că leziunile lor sunt prea mari, iar fiecare strop de praf pătruns în rană le-ar putea provoca chinuitoare infecţii. Dar ei există. Iar viaţa lor decurge doar la spital şi între cei patru pereţi ai casei. Eugen Brad suferă de această boală de la naştere. Deşi medicii erau rezervaţi în privinţa şanselor lui de a supravieţui, el are acum 28 de ani. Sunt ani de clipe de chin, atât pentru el, cât şi pentru mama lui, care a devenit, între timp, un fel de asistentă medicală. „Ştiu deja cum trebuie să-l schimb, ca să nu-i provoc răni, cum să-l bandajez, ca să nu se lipească bandajul de carne, cum să-l hrănesc şi să-i dau apă”, ne povesteşte femeia.

„Fluturii” îi pot provoca un cancer de piele…

Din păcate, boala de care suferă Eugen este mult mai complexă, iar durerile lui nu se reduc la erupţii ale pielii, deşi acestea ar putea degenera mai târziu în cancer de piele. Mucoasa gurii a fost deteriorată, iar dinţii aproape că nu-i mai are. Este chinuit şi de vărsături de sânge. Şi, de parcă asta ar fi puţin, tălpile picioarelor lui sunt slab dezvoltate, iar un picior s-a scurtat cu timpul, degetele s-au contractat. „Cu anii, boala progresează. De la răni, mi se îngustează nasul şi îmi este greu să respir”, ne scrie Eugen într-o scrisoare trimisă la redacţie.

„Cum e posibil aşa ceva?”

Cel mai dificil este că bolnavii se tratează acasă, fără vreun sprijin din partea medicilor, ne spune Eugen. „Medicii nu prea cunosc această boală, din motiv că este foarte rară. Nu pot să ne ajute cu ceva, nici măcar să ne spună cum să ne îngrijim corect”. Mama bolnavului susţine acelaşi lucru, deşi nu este supărată pe medici. „Există şi medici buni, adevăraţi specialişti, care nu doar îl îngrijesc corect pe fiul meu, dar m-au şi ajutat cu ce au putut. Am avut însă şi cazuri când medicii îl întrebau pe Eugen când a făcut accident, fără măcar să-şi dea seama de maladia pe care o are. Cum e posibil aşa ceva?”.Femeia mai spune că se tratează singuri, deoarece medicii, din cauza complexităţii bolii, nu îşi asumă o asemenea responsabilitate. Acest lucru este însă infirmat de Viorel Calistru, medic-şef adjunct la Dispensarul Dermatovenerologic. El spune că bolnavii primesc îngrijiri, dar pentru asta este necesar să se adreseze la Dispensar. „Boala este diferită. La noi există 20 de cazuri de edermoliză congenitală luate la evidenţă. Nu putem să spunem că bolnavii nu se tratează. Cei care au poliţă de asigurare medicală şi care au grad de invaliditate vin periodic la noi în spital şi primesc tratament simptomatic (tratament care combate numai simptomele unei boli, fără a înlătura cauzele care o provoacă). Dar şi bolnavul trebuie să se îngrijească corect, trebuie să evite traumatismele, chiar şi cele minore”. Viorel Calistru recomandă totuşi ca bolnavii să se adreseze la specialiştii dispensarului, care, spune el, cunosc foarte bine ce este epidermoliza buloasă.

Bandajele se dezlipesc cu tot cu carne…

Familia Brad se mai plânge că, pe lângă toate problemele pe care le are, medicamentele sunt foarte scumpe, deşi cândva le primeau gratuit. „Nici măcar medicamente gratuite nu mai primim. Ne dă lunar doar zece bandaje, pe care nu le folosim pentru că nu sunt bune de nimic”. Din cauza calităţii proaste, spune femeia, bandajele se desfac cu tot cu carne, provocându-i dureri infernale lui Eugen. El spune că a apelat la alţi bolnavi cu aceeaşi maladie, cu care ţin legătura prin internet, şi a primit de la ei nişte bandaje bune, dar foarte scumpe, din silicon, care nu se lipesc de piele.

O rugăminte…

Eugen este conştient că boala lui nu se va trata definitiv niciodată. Nu renunţă însă la visul că ar putea merge peste hotare la o clinică care îl va ajuta să înveţe să se îngrijească corect. „Eu sânt conştient că boala nu se tratează, dar, în Germania, în oraşul Freiburg, este o clinică universitară ce se specializează pe bolnavi de epidermoliză buloasă. Câteva persoane din Rusia, care suferă ca mine, şi-au tratat acolo esofagul, ochii şi au învăţat să-şi îngrijească pielea corect, pentru a nu permite bolii să avanseze”. Pentru a merge acolo şi a se trata, medicii i-au făcut calculul, are nevoie de aproape 19 mii de euro.
Eugen solicită cu speranţă ajutorul dumneavoastră:

MOBIAS BANCA
COD PERSONAL : IDNO 2001002663217
Cont în lei: 2259710SV47916037100
Cont în euro: 2259710SV47915907100
Cont în dolari: 2259710SV47915747100

CNAM acoperă cheltuielile pentru toate serviciile medicale la cele cinci nivele de asistenţă medicală pentru toata lista stărilor şi maladiilor incluse în Programul unic al Asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Edermoliza buloasă este inclusă în programul unic, fiind o maladie congenitală. Cheltuielile pe care le acoperă CNAM în cazul acestei maladii sunt incluse la nivelele de asistenţă spitalicească şi îngrijirilor medicale la domiciliu, unde preparatele sunt incluse în costul cazului tratat. La nivel de AM primară, CNAM acoperă cheltuielile pentru preparatele la care face referinţă pacientul, dacă acestea sunt în forma injectabilă sau tabletată.

Nota: Epidermoliza buloasă (EB) reprezintă un grup de boli ereditare caracterizate prin erupţii veziculare pe piele şi mucoase. Caracteristica acestor afecţiuni este formarea de bule mari cu fluid, ca răspuns la traume minore ale pielii. Hainele, scărpinatul sau chiar temperatura ridicată pot declanşa apariţia bulelor. În formele severe, scărpinatul după formarea bulelor determină deformări, fuziuni ale degetelor şi contracturi deformante. Dacă este implicat esofagul sau cavitatea bucală, bulele duc la disfagie şi alimentaţie dificilă. Scopul tratamentului este de a preveni formarea bulelor. Nu există tratament curativ, doar simptomatic.

Complicaţii: pierderea funcţionalităţii mâinilor şi picioarelor, afectări ale ochilor, pierderea vederii, distrofie musculară, anemie, malnutriţie, rata decesului fiind de 87% în primul an de viaţă.

Un articol de: Irina Papuc

sursa:

http://www.timpul.md/articol/fluturii-i-au-mancat-pielea-pana-la-carne%E2%80%A6–27780.html

Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată din anul 1992 și reprezintă singura campanie mondială de conștientizare și educație public.

Impactul Culturii şi al Diversităţii asupra Sănătăţii Mintale este genericul evenimentului din acest an. Potrivit sanatate.com, în Moldova sunt înregistrate 98 de mii de persoane cu tulburări mintale şi de comportament, 19,8 % fiind copii.

Incluziunea copiilor cu dizabilităţi este problematică

Incluziunea socială şi şcolară a copiilor cu nevoi speciale este problematică, chiar dacă statul promovează o politică de dezinstituţionalizare a acestor copii. Constatarea aparține preşedintelui asociaţiei obşteşti „Femeia şi copilul – protecţie şi sprijin”, Alexandra Grăjdeanu, citată de Info-Prim Neo.

„În prezent nu mai este atât de frecventă instituţionalizarea copiilor. Părinţii nu-şi mai „scot povara de pe umeri”, lăsându-şi copilul într-o instituţie specializată. Mulţi preferă să lucreze cu copiii lor şi să-i încadreze în societate şi în şcoala obişnuită. Dar copiii cu nevoi speciale necesită o atenţie deosebită. În majoritatea cazurilor unul din părinţi trebuie să-i fie asistent personal ca să-l ajute fie la deplasare, fie la alte lucruri. În majoritatea cazurilor taţii însă renunţă la aceşti copii, lăsând mama singură şi ea nici măcar nu poate să se angajeze în câmpul muncii, neavând posibilitatea să-şi lase copilul cu altcineva”, a comunicat Alexandra Grăjdeanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit Alexandrei Grăjdeanu, este nevoie ca autorităţile să elaboreze o curiculă de studii pentru aceşti copii şi să contribuie la incluziunea lor socială şi şcolară, prin instruirea cadrelor didactice, care să cunoască cum să ofere informaţia necesară copiilor cu nevoi speciale.

Coordonatorul de programe „Educaţie incluzivă”, Ina Cazacu, este de părere că, pe lângă obstacolul legal, mai există şi cel de mentalitate. „Incluziunii şcolare a copiilor cu dizabilităţi i se opun majoritatea părinţilor cu copii sănătoşi. Ei nu sunt informaţi destul şi nu pot înţelege că astfel îi lipsesc pe aceştia şansa de a creşte normal. Un copil are nevoie de exemple pozitive din fragedă copilărie, ei trebuie să înţeleagă că nu sunt o povară pentru părinţi şi pentru societate. Studiile arată că şi copiii sănătoşi care au în preajmă colegi cu dizabilităţi cresc mai toleranţi”, a menţionat Ina Cazacu.

Asociaţia obştească „Femeia şi copilul – protecţie şi sprijin”, din oraşul Criuleni, activează de 11 ani în domeniul incluziunii sociale şi şcolare a copiilor cu nevoi speciale. Specialiştii din cadrul asociaţiei au creat o echipă mobilă care se deplasează la domiciliul copiilor cu dizabilităţi pentru a lucra cu ei. Specialiștii militează pentru instruirea cadrelor didactice atât în instituţiile şcolare, cât şi în cele preşcolare comune pentru a îmbunătăţi situaţia incluziunii sociale şi şcolare a copiilor cu nevoi speciale. Sursa: http://www.civic.md

Integrarea socială a copiilor cu nevoi speciale poate fi realizată doar printr-un efort comun

Integrarea socială a copiilor cu nevoi speciale poate fi realizată doar printr-un efort comun al părinţilor, profesorilor, asociaţiilor obşteşti, care dezvoltă practici incluzive, precum şi a statului, consideră preşedinta Asociaţiei Obşteşti „Mama şi Copilul – Protecţie şi Sprijin”, Alexandra Grajdian.

Joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la agenţia INFOTAG, preşedinta Asociaţiei a menţionat că în prezent se pune accentul pe integrarea acestor copii în sistemele educaţionale generale, şi nu în instituţiile rezidenţiale, fapt care generează un şir de probleme la nivel de comunitate.

„În primul rînd, este vorba de reticenţa venită din partea unor profesori şi părinţi de a accepta în clasă copii cu necesităţi speciale. Treptat însă, cu efortul comun al asistenţilor sociali, al părinţilor care au copii cu probleme, am reuşit să trecem peste aceste bariere şi să integrăm copiii în clase. Reticenţa cea mai mare în integrarea acestor copii vine din partea maturilor, şi nu a copiilor sănătoşi, care-i acceptă cu uşurinţă”, a spus ea.

În opinia preşedintei Asociaţiei, deşi practicile incluzive utilizate în şcoli sau centre comunitare sînt mai costisitoare în comparaţie cu educarea copiilor în instituţii rezidenţiale, acestea sînt mult mai eficiente.

„Copiii au posibilitatea după ore să revină în familie şi să se simtă utili societăţii, iar părinţii nu se eschivează astfel de la responsabilităţi”, a spus Alexandra Grajdian.

Coordonatorul de programe „Educaţia incluzivă” în cadrul Asociaţiei, psihologul Ina Cazacu, a menţionat că cu cît mai timpuriu are loc procesul de integrare a copiilor cu nevoi speciale în grădiniţe, şcoli, centre comunitare, cu atît copiii reuşesc să se integreze mai bine în societate şi să nu se simtă complexaţi.

„Copilul învaţă să comunice şi, cel mai important lucru, învaţă să fie la fel ca ceilalţi semeni ai săi. Ei devin mai toleranţi şi mai buni la suflet. Problema principală în procesul de instruire a acestor copii ţine de lipsa curriculei şcolare, în baza căreia profesorii să poată lucra cu ei. Chiar şi aşa însă, reuşita depinde de dibăcia profesorilor de a identifica metodele necesare de instruire, care să-i ajute pe copii să înveţe şi să se integreze în societate”, a spus Ina Cazacu.

Ea a menţionat că Asociaţia Obştească „Mama şi Copilul – Protecţie şi Sprijin” în cei 11 ani de activitate a reuşit să integreze în sistemul educaţional circa 35% din copiii cu nevoi speciale din raioanele Criuleni, Dubăsari şi Orhei.

Părinţii copiilor cu nevoi speciale, Mariana Novac şi Mariana Gogu, au menţionat că fără susţinerea specialiştilor, copiii lor nu ar fi putut depăşi problemele cu care se confruntă.

„După ce copilul meu a fost ajutat, eu, în calitate de profesoară la şcoala din Dubăsarii Vechi, am învăţat să ajut alţi copii”, a spus Mariana Novac.

Conducerea Asociaţiei a menţionat că un rol important în susţinerea şi promovarea proiectelor legate de incluziunea socială le revine sponsorilor, printre care Fundaţia Soros-Moldova, Societatea Deschisă de la Budapesta, Fondul de Investiţii Sociale din Moldova, The Swedish Organization for Individual Relif, Reprezentanţa SOIR Moldova, UNICEF Moldova etc.

Sursa: www.civic.md

 

 

A intrat în vigoare Regulamentul-cadru şi Standardele de calitate ale serviciului social ”Echipa Mobilă”

Vineri, 30 septembrie 2011, au intrat în vigoare Regulamentul-cadru şi Standardele de calitate ale serviciului social ”Echipa Mobilă”, aprobate de Guvernul Republicii Moldova pe data de 22 septembrie curent. Astfel, persoanele cu dizabilităţi şi familiile din localităţile în care nu există servicii specializate şi care se află la distanţă mare de centrele de recuperare vor putea beneficia de asistență gratuită la domiciliu. Numai în ultimele trei luni 125 de persoane au beneficiat de asistenţă din partea serviciului social ”Echipa Mobilă”. 

REPORTER SPECIAL: Persoanele cu dizabilităţi din R. Moldova nu au acces la infrastructura socială

Potrivit Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în R. Moldova există circa 180 mii persoane cu dizabilităţi, dintre care 15 mii sunt copii. După o monitorizare amănunţită a situaţiei persoanelor cu dizabilităţi, Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova a constatat că accesul la infrastructura socială este limitat din cauza neadaptării mediului fizic din punct de vedere arhitectural. O altă problemă majoră este accesul limitat în câmpul muncii şi motivaţia redusă pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi.

Dacă nu trece nimeni pe lângă şi, de se întâmplă, să fie fără însoţitor, Mariana Matfei poate sta în faţa casei şi câte o oră până apare cineva care să o ridice cu tot cu cărucior până la etajul trei unde locuieşte, sau la etajul patru al facultăţii sau chiar în troleibuz. De opt ani, de când este ţintuită în scaunul cu rotile, tânăra a învăţat să se descurce singură aproape în tot ceea ce face, cu excepţia urcatului pe scări. Împreună cu o colegă de serviciu, în cărucior şi ea, închiriază un apartament şi cele trei etaje pe care trebuie să le urce şi să le coboare zi de zi sunt o adevărată provocare, la fel ca şi călătoriile în transportul public.

“Avem troleibuze adaptate, în schimb, avem mici conflicte cu unii şoferi, care nu cunosc de fapt cine este persoana responsabilă de ridicarea rampei. Au grijă să ne atenţioneze că nu sunt ei responsabili de ridicarea rampei şi că ei nu au timp să se ocupe de aşa ceva. Sau opresc pur şi simplu mai departe de staţie şi se prefac că nu ne văd”, îşi exprimă indignarea Mariana. Nici la universitate nu sunt condiţii necesare pentru accesul în instituţie, unde are de urcat zilnic trei etaje, aici lipsind un ascensor şi o rampă specială pentru scaunul cu rotile. “Ultima dată când am fost la facultate pentru a discuta cu coordonatorul meu pe marginea lucrării de licenţă, decanul a fost nevoit să coboare jos pentru a discuta cu mine”, povesteşte Mariana.

“Acces interzis la biserică”

În urma unei monitorizări realizate de Centrul pentru Drepturile Omului, din cele 308 clădiri ale instituţiilor publice monitorizate, doar 46 % sunt adaptate, de obicei, cu dispozitive de acces doar la intrare. În multe cazuri acestea nu corespund necesităţilor reale şi nu asigură accesul în edificii. Asigurarea accesului la fondul locativ, în special la construcţiile vechi, de asemenea, este dificil. Dacă în majoritatea construcţiilor noi sunt prevăzute pante de acces a persoanelor cu dizabilităţi, atunci în blocurile locative mai vechi mai persistă această problemă. Astfel, persoanele care au o dizabilitate fizică sau se află într-un scaun rulant sunt nevoite să fie însoţite de cineva în permanenţă, or sunt în imposibilitate şi renunţă să iasă din casă.

“Avem noroc de magazinul de lângă casa noastră care are rampă adaptată şi ne putem face cumpărăturile acolo. La piaţă nu ne aventurăm pentru că este prea dificil ca să ne deplasăm pe acolo. La biserică însă nicidecum nu mă pot duce, deoarece e destul de dificil să intru în lăcaşul sfânt din cauza treptelor înalte. Acasă, la mine în sat biserica nu are trepte şi pot intra mai uşor. Am fost în Polonia, Olanda, Germania, unde am stat şi câte zece zile şi nu am simţit absolut deloc problema accesibilităţii în clădiri. Aveam camere cu băi adaptate şi toate instituţiile au rampe speciale şi nu au bordure. Dar cea mai mare problemă rămâne totuşi atitudinea societăţii”, explică Mariana.

Legea privind protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi obligă autorităţile publice centrale şi locale să creeze condiţii necesare pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi în casele de locuit, precum şi în clădirile şi construcţiile publice şi de producţie. Cu toate acestea, persoanele responsabile nu se atârnă serios faţă de prevederile legale, respectiv nu sunt sancţionate, consideră Liliana Palihovici, vice-preşedinte al Parlamentului.

“Ultimele procurări de troleibuze au fost acceptate cu condiţia că ele vor fi adaptate cu o rampă pentru a putea urca şi persoanele în cărucior, dar nu este suficient, mai e nevoie şi de trotuare adaptate la nivelul căruciorului. Este doar o jumătate de pas pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi în instituţii. Mai este o problemă a companiilor de taxi care nu au maşini adaptate special şi nu sunt receptivi când au solicitări de la persoane cu astfel de nevoi. Fiecare autoritate publică locală trebuie să includă în buget fonduri pentru ajustarea instituţiilor de pe teritoriul lor care oferă servicii populaţiei, în aşa fel încât să ofere acces persoanelor cu dizabilităţii. Însă, acest lucru se realizează destul de încet, iar instituţiile nu sunt sancţionate pentru că nu avem o lege antidiscriminare”, explică Liliana Palihovici.

Buletinul Informativ INIŢIATIVA, septembrie 2011