Photovoice pentru persoanele cu dizabilităţi din Moldova

Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi organizează, în premieră pentru Republica Moldova, un proiect de Photovoice (Vocea fotografiei) pentru persoanele cu dizabilităţi. Proiectul este realizat cu suportul financiar al Misiunii OSCE în Moldova.

Proiectul Photovoice îşi propune să instruiască 15 persoane cu dizabilităţi şi părinţi ai copiilor cu dizabilităţi ca să poată folosi aparatul de fotografiat şi fotografia propriu-zis ca o metodă de participare publică. Participanţii vor face mai multe fotografii, însoţite de istoriile din spatele lor, care ulterior vor fi prezentate în cadrul unor expoziţii publice. Prin utilizarea imaginii şi a textului, persoanele cu nevoi speciale vor învăţa să-şi exprime opiniile privitor la problemele de care ei se confruntă şi, în acest fel, vor avea ocazia să participe la procesul de influenţare a deciziilor publice.

La acest proiect pot participa persoane cu dizabilităţi, care au împlinit deja vîrsta de 14 ani şi părinţi ai copiilor cu dizabilităţi. Se va acorda prioritate candidaţilor care sînt angajaţi sau activează în calitate de voluntari în cadrul unui ONG. Sînt încurajaţi să participe, în egală măsură, persoane cu nevoi speciale din toate localităţile Republicii Moldova, inclusiv UTA Găgăuzia şi regiunea transnistreană. Cursurile de instruire vor fi conduse de experţi recunoscuţi în domeniu şi se vor desfăşura în oraşul Chişinău.

Procedura de înregistrare:
Pentru înregistrare sînteţi rugaţi să expediaţi CV-ul şi formularul de participare pînă pe data de 7 august 2009 pe adresa de E-mail: info@advocacy.md. În baza dosarului de participare vor fi selectaţi 15 participanţi. Doar participanţii selectaţi vor contactaţi.
Formularul de participare şi agenda cursului de instruire Photovoice este disponibil pe Internet la adresa: http://www.advocacy.md
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi.
Persoana de contact: Ion Bulicanu
E-mail: ion.bulicanu@advocacy.md
Tel/fax: 022 287090

Training de liderism pentru ONG-uirle din domeniul persoanelor cu dizabilităţi

Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi organizează pe data de 3-5 august 2009 un training în leadership şi managementul ONG pentru liderii organizaţiilor care activează în domeniul persoanelor cu dizabilităţi. Proiectul este realizat cu suportul financiar al Misiunii OSCE în Moldova.
Scopul training-ului este de a consolida capacităţile organizaţiilor care activează în domeniul persoanelor cu dizabilităţi, în special a celor din cadrul Iniţiativei pentru ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
Training-ul va avea loc la pensiunea Holercani şi va fi condus de experţi recunoscuţi în domeniu din România şi Marea Britanie.
Pentru a vă înscrie la acest training sau pentru a afla mai multă informaţie vă rugăm să ne contactaţi.
Persoana de contact:

Ion Cibotărică
tel/fax (0 22) 28 70 90
mob: 079670790
ioncibotarica@advocacy.md

Interesul tinerilor englezi faţă de copiii cu dizabilităţi din Republica Moldova

E mijloc de vară… la ce se poate gîndi un copil mai frumos decît la vacanţă, distracţie, natură, prieteni, şi noi experienţe. Anume la aceste lucruri s-au gîndit cei peste 20 de adolescenţi ai Centrului de Zi Speranţa, copii cu dizabilităţi, cu vîrste cuprinse între 11 şi 19 ani, unindu-se toţi într-o echipă, în tabara de vară de la Vadul lui Vodă. Tabăra s-a desfăşurat în perioada 1-10 iulie 2009, timp în care aceşti copii au reuşit să se odihnească din plin alături de semenii lor, legînd prietenii de durată cu restul detaşamentelor aflate în aceeaşi staţiune situată pe malul Nistrului.
Concursuri, devize şi detaşamente
Sub deviza „ Gaşca noastră-i zbînţuită / Niciodată nu-i zdrobită / Împreună cînd suntem / Noi pe toţi îi cîştigăm”, detaşamentul GAŞCA al copiilor cu dizabilităţi a reuşit să obţină cele mai frumoase rezultate în urma concursurilor de dans, poveste, glume, şah, etc. desfăşurate. Fiind departe de agitaţia cotidiană, alături de părinţii însoţitori şi instructorii profesori, copiii cu dizabilităţi au reuşit să se integreze într-un program bine structurat, distractiv, în care au învăţat lucruri utile îmbinate cu multe surprize într-un mediu pe cît se poate de natural, frumos şi sănătos.
Viaţa copiilor în colectivitate
D-na Ala Ştefîrţă, mama unui copil cu deficienţe locomotorii aflat în tabără ca însoţitor, spune că: „ În tabără colaborarea dintre noi ca supraveghetori şi copii este una foarte bună. Viaţa acestor tineri în colectivitate ajută la formarea unei personalităţi puternice, la creşterea încrederii în forţele proprii, la dezvoltarea iniţiativei şi a uşurinţei în comunicare, la învăţarea mai rapidă a unei limbi străine, oportunitate ce aceşti copii au avut-o aici, fiind vizitaţi de un grup de elevi din Marea Britanie.”

intilnirea cu tinerii englezi

Tinerii englezi în vizită la noi
Adolescenta, Ana Ungureanu de 15 ani, a rămas şi ea foarte impresionată de vizita tinerilor englezi, dar mai ales de atitudinea acestora faţă de persoanele cu dizabilităţi. În timp ce afirma acestea, Anişoara ţinea strîns la piept „jucăria-elefant” primită din mîna unei eleve din London, care de emoţii a şi scăpat cîteva lacrimi. Întrebată de ce plînge, Vicky Hosketh din Anglia, ne-a mărturisit că este copleşită de emoţie şi că niciodată în viaţă nu a văzut atîţia copii cu dizabilităţi pentru care ea nu poate face nimic. Notîndu-şi mai multe date de contact ale copiilor, Vicky spune că vrea neapărat să menţină corespondenţa cu ei, şi le promite că poate la una din taberele viitoare să aducă diferite idei noi în care copii cu nevoi speciale din Republica Moldova ar putea fi implicaţi.
Nimic fără aportul lor
Profesorii Ecaterina Golovatîi, Mariana Zaiţ şi Doiniţa Guci şi-au dat silinţa în fiecare zi ca orice copil din detaşamentul lor să participe activ la diverse activităţi sportive, artistice, educative, etc. să aibă un program de odihnă bine stabilit, alături de mesele de peste zi şi gustările între mese, precum şi activităţile de creativitate la care s-au implicat şi dumnealor cu drag.
Impresii de neuitat
Veronica Filipaşco, unul din cei peste 20 de copii ai grupului GAŞCA, întrebată cu ce amintiri se întoarce acasă, ne spune : „Pentru mine tabăra este o experienţă deosebită deoarece am învăţat lucruri noi şi m-am distrat alături de persoane pe care nu le văzusem poate niciodată în viaţă, dar care aveau ceva de spus şi erau dornici de o schimbare în bine pentru viaţa pe care o ducem noi ca copii cu dizabilităţi. Am fost aproape de Chişinău, dar departe de zgomot, caldură şi asfalt fierbinte… Mi-am făcut mulţi prieteni şi acesta este unul dintre motivele pentru care cred că această tabără fost într-adevăr ceva binevenit în viaţa mea.”
Autor : Mariana Ţîbuleac

Glasul copiilor…

Astăzi în adresa mea de email am primit un articol scris cu atîta înţelepciune de o fetiţă pe nume Diana. La cei 15 ani ai săi, (ca să vă deschid parantezele) Diana e deja poetă… dar despre asta voi veni cu detalii în unul din articolele curente 🙂 Acum vă las să citiţi aceasta:

Strigătul copiilor cu dizabilităţi: Am şi eu dreptul !

Conform Articolului 23, alineat 3 Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copiilor se stipulează: „Recunoscând necesităţile copilului cu nevoi speciale, conform paragrafului 2 al prezentului articol, ajutorul furnizat va fi gratuit de fiecare dată când este posibil, ţinând cont de resursele financiare ale părinţilor copilului sau ale acelor, care îl îngrijesc şi va fi astfel conceput încât copilul să aibă efectiv access la educaţie, la formare, la servicii de îngrijire a sănătăţii, la servicii de recuperare, la pregătire pentru o angajare în muncă şi la mijloacele de recreare, de o manieră corespunzătoare care să conducă la o integrare socială şi o dezvoltare individuală cât se poate de complete, astfel incluzând dezvoltarea sa culturală şi spirituală”
Integrarea în societate este foarte importantă pentru copiii cu nevoi speciale: ea îi ajută să nu acorde prea multă atenţie micii incomodităţi pe care o au şi să se bucure de fiecare clipă trăită pe acest pământ.
„Fiecare copil, indiferent de abiltăţile sale fizice, trebuie să fie membru al societăţii noastre, care vrea să fie una europeană şi democrată” – susţine doamna Viorica Cojocaru, actualmente director executiv al Centrului de Zi „Speranţa”.
O societate democrată presupune, în primul rând, oportunităţi egale pentru toţi copiii, ceea, ce, spre regret, în Republica Moldova se realizează cu greu.
În aceeaşi ordine de idei putem menţiona că „Problema integrăriii sociale a copiilor cu nevoi speciale este un subiect actual în zilele de astăzi , deoarece sunt foarte mulţi copii cu probleme în societatea noastră, copii care suferă. Pentru ei nu sunt create condiţii speciale, nu se ţine cont de necesităţile lor în majoritatea cazurilor.” Astfel, aceşti copii, deşi sunt în cea mai mare parte foarte capabili, deştepţi, nu sunt integraţi şi nu participă activ în viaţa socială – susţine Ala Cojocaru, logoped, Centrul de Intervenţie Precoce „Voinicel”.
Într-adevăr, una dintre cele mai mari necesităţi ale copilului cu nevoi speciale este să comunice şi să-şi petreacă timpul liber alături de semenii săi. Noi nu înţelegem uneori că el este în primul şi în primul rând, un copil ca toţi copiii şi merită să crească şi să se distreze lângă noi.
Tot doamna Ala Cojocaru adaogă la cele spuse că „Unii copii resping din compania sa semenii lor cu nevoi speciale din cauza că nu sunt informaţi, nu cunosc problema şi cauza ei, sau au auzit de la maturi (părinţi) informaţie greşită.”
V-aţi întrebat vreodată de ce este necesar să convingem societatea că dreptul copiilor cu nevoi speciale de a fi împreună cu semenii lor poate şi trebuie să fie respectat? Acelaşi logoped al Centrului de Intervenţie Precoce „Voinicel” ne răspunde: „E nevoie de informarea societăţii şi participarea copiilor cu nevoi speciale la diferite activităţi, pentru a demonstra tuturor celor care încă nu cunosc că copiii cu nevoi speciale sunt ca toţi copiii, deseori chiar şi mai buni!”
La sfârşit aş vrea să spun, că noi suntem în stare să depăşim acest obstacol şi să tindem împreună cu semenii noştri spre ceva înălţător şi nobil, doar ÎMPREUNĂ VOM REUŞI!

Articol realizat de Diana Jalbă,
15 ani, copil cu nevoi speciale

Înnoată şi joacă golf, fără mâini şi picioare!

Astăzi, pălăvrăgind mai multe cu un prieten, (care nu poate fi indiferent faţă de soarta persoanelor cu dizabilităţi şi care vrea să rămână sub anonimat), mi-a sugerat să intru pe un site italienesc pentru a cunoaşte istoria vieţii lui Nick Vujicic. Probabil foarte puţină lume din Republica Moldova a auzit despre acest om, Om care fără bunăvoinţa, puterea şi încrederea în Dumnazeu, recunoaşte că n-ar fi ajuns aici unde se află, şi nu s-ar fi putut bucura din plin de viaţă! 
Iată linkul unde puteţi vedea mai multe poze cu Nick:
http://www.leggo.it/articolo.php?id=22275
pentru cei ce nu cunosc limba, am încercat să traduc fragmentul publicat în italiană. Consider că această mărturiei de viaţă merită a fi citită, sper ca textul să insufle optimism fiecăruia dintre noi, şi mai ales persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră.
„Când s-a născut Nick Vujicic, fără mâini şi fără picioare, părinţilor lui le era frică să-l privească. Tatăl său a părăsit camera în care se afla la spital pentru a vomita, în timp ce mama sa a evitat să-l ţină braţe până la vârsta de patru luni. Dar în pofida acestui fapt, în pofida acestui handicap care îl impune să trăiască toată viaţa fără membrele superioare şi inferioare, acum Nick, în vârstă de 26 de ani e fericit. Tabloidul britanic „The Sun” i-a povestit istoria, publicând de asemenea şi fotografiile sale în timp ce înoată, joacă golf, zâmbeşte şi glumeşte cu o „colegă” de-a sa, blonda Bethany Hamilton, şi ea doar cu handicap, având o singură mână, dar nu din naştere, ci ca urmare a unei muşcături de rechin. Chiar dacă trupul său constă exclusiv din tors, Nick are un picioruş la capătul coastei stângi, care îi oferă un ajutor fundamental pentru viaţa de zi cu zi: îl foloseşte pentru a scrie, pentru a apuca obiecte, pentru a face aproape totul. „E joystick-ul meu, aş fi pierdut fără el”, glumeşte Nick, care actualmente locuieşte la Los Angeles. Dar viaţa lui Nick nu a fost mereu fericită ca acum: „Când aveam opt ani, eram depresiv, am plecat de la mama plângând şi i-am spus că vreau să mor, că vreau să mă sinucid”, povesteşte Nick. „Îl uram pe Dumnezeu pentru că mi-a făcut aceasta şi eram terorizat de gândul că într-o zi părinţii mei nu vor mai fi… Acum totul e altfel”.
Dacă cunoaşteţi asemenea eroi ca şi Nick, aşteptăm postările voastre pe acest blog ca să-i facem cunoscuţi lumii intregi. Din povestea de viaţă a lui Nick, personal am învăţat că acest om de fapt nu este cu dizabilităţi, ci pur şi simplu, abilităţile lui sunt un pic altfel decît ale noastre!