Lege care protejează persoanele cu dizabilități, aprobată în Guvern

Proiectul de lege privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități a fost aprobat astăzi în ședință de Guvern. Potrivit autorului, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, documentul are drept scop protejarea drepturilor acestei categorii de persoane, iar necesitatea elaborării lui este determinată de soluționarea insuficientă a problemelor cu care se ciocnesc persoanele vizate.

Documentul are 11 capitole și se referă la protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități și nediscriminarea în sferele muncii, educației, asistenței medicale, vieții publice și prevede implicarea autorităților publice centrale, dar și locale.

 

Prevederile proiectului urmează a fi implementate gradual, iar costul estimativ este de 50-70 milioane lei anual.
„Este o lege extrem de importantă și urmează să supraveghem foarte serios cum va fi implementată”, a menționat premierul Vlad Filat.

Legea urmează a fi adoptată în Parlament.

Potrivit datelor Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova, în Republica Moldova sunt înregistrate cca 180 mii persoane cu dizabilități.

UNIMEDIA vă invită să vedeți mai jos un caz filmat de curaj.tv acum câteva luni. Acesta ilustrează problemele pe care le întâmpină această categorie de persoane.

sursa:

http://unimedia.md/?mod=news&id=41984

 

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.