Potrivit medicului endocrinolog, Ludmila Galagan, în acest an, Ziua mondială a diabetului s-a desfăşurat sub sloganul „Uniţi pentru combaterea diabetului, controlându-te eşti informat”. „Foarte mulţi cetăţeni nu-şi controlează glicemia şi nu ştiu că au dereglarea toleranţei la glucoză”, adică prima stadie a diabetului zaharat. În anul acesta am făcut diferite acţiuni nu numai pe 14, dar în mai multe zile. La 10-11 noiembrie au desfăşurat mai multe conferinţe cu lucrătorii medicali şi cu medicii, unde ne-am axat pe descrierea grupurilor de risc pentru diabetul zaharat ca să depistăm bolnavii care nici nu ştiu că au diabet zaharat. La 12 noiembrie am făcut o acţiune ce a constat în examinarea glicemiei la toţi doritorii în incinta Complexului alimentar „Hermes” şi am testat 100 de vizitatori ai magazinului. Am depistat 24 de pacienți cu dereglarea toleranţei la glucoză, patru pacienţi cu glicemia destul de mărită, iar un pacient chiar a avut zahărul 22, norma fiind de 3,5-5,5 mm, pacientul nici nu ştia că are diabet zaharat. La 14 noiembrie la toţi pacienţii care au dorit şi care au fost la Centrul Medicilor de Familie li s-a făcut glicemia”, ne-a spus medicul.
La 14 noiembrie, în două farmacii din reţeaua Hippocrates din oraşul Sângerei, unui număr anumit de persoane li s-a oferit preparatul „Glykofit” gratuit. Timp de o zi, Daniela Ivanciuc, studentă în anul patru la Universitatea de Medicină, Facultatea Farmacie a fost prezentă în Farmacia „Prodiafarm”. Ea ne-a spus că a făcut un chestionar cu fiecare pacient care este predispus la diabet zaharat şi cei care suferă de această boală. Datorită răspunsului la întrebări şi acumulărilor punctelor, se constata dacă persoana este predispusă sau suferă deja de diabet zaharat.
Potrivit informaţiei oferite deAdela Racu, diriginte farmacist la Farmacia „Prodiafarm”, primii zece pacienţi, după ce au făcut chestionarul şi au acumulat mai mult de 20 de puncte au primit gratuit preparatul „Glykofit”, iar patru pacienţi au avut posibilitatea ca la cumpărarea acestui preparat, al doilea l-au primit gratuit. „Circa la 30 de persoane care au dorit le-a fost măsurat, gratuit, nivelul de glicemie în sânge. Sperăm astfel să aducem şi noi un aport în lupta cu diabetul zaharat care este problema umanităţii la ziua de astăzi”. Odată cu preparatul, pacienţii au primit pliante cu unele recomandări în privinţa ducerii unui mod sănătos de viaţă şi preîntâmpinarea diabetului zaharat. Produsul a fost oferit de Eurofarmaco. Astfel de acţiuni, după cum ne-a spus farmacista Eudochia Tofan, au avut loc şi în farmacia „Diana Şpac”, 10 pacienţi au primit preparatul gratuit, iar trei persoane au cumpărat un produs şi altul l-au primit gratuit.
În raion la evidenţă sunt circa 1740 de persoane care suferă de diabet zaharat, dintre care 15 sunt copii, iar în grupa de risc sunt circa 8000 de pacienţi.
Natalia CUCU , sursa: www.ecoul.md
Filed under: lectură
