În perioasda 12-15 august 2009, în incinta Hotelului “Zarea” din Chişinău s-a desfăşurat primul modul al Programului PHOTOVOICE pentru persoanele cu dizabilităţi din Moldova, program organizat sub egida Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi.
Programul a are ca scop familiarizarea participanţilor cu diferite tehnici de fotografiere, analiza fotografie, scrierea unei legende (captions) a fotografiei, etc. De asemenea persoanele cu dizabilităţi au reuşit în acest prim modul să înveţe principiile şi regulile de organizare a imaginii în prim plan, au practicat şi tehnicile perspectivei liniare prin care este reprezentată forma şi mărimea relativă a elementelor unei imagini, la fel au realizat fotografii conform spectrului luminii solare cît şi a contrastului culorii în sine.
Drept instructor al primului modul PHOTOVOICE a fost fotograful Nicolae Pojoga, lector superior la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării USM. Instructorul a ţinut să menţioneze celor 15 participanţi că “Orice fotografie reprezintă un mesaj oarecare, şi anume unul artistic, ceea ce face să vibreze sufletul privitorului şi îl face să simtă emoţia reprezentată.”
Participanţii sunt încîntaţi de desfăşurarea unui astfel de program şi speră ca fotografiile realizate de ei să elucideze obiectiv problema dizabilităţii în Republica Moldova şi să aibă un impact pozitiv asupra întregii societăţi.
Ce-l de-al doilea modul al Programului PHOTOVOICE va demara peste o săptămînă, începînd cu data de 25 august 2009, şi va avea drept instructor un reprezentant CERE (Centrul de Resurse pentru participare publică), România.
Proiectul este realizat cu suportul financiar al Misiunii OSCE în Moldova.
Completat sub: r Social | Tagged: photovoice

salut . imi pare bine ca se organizeaza asemenea proiecte in moldova si imi pare rau ca nu se plaseaza informatia peste tot asa incat sa aiba acces la ea mai usor.datimi va rog informatii adaugatoare cum pot participa si eu la a cel de al doilea modul.mersi
Salut Liuba,
!
din pacate imi pare rau sa te anunt că cei 15 participanti selectati pentru acest traning, sunt persoanlele care vor participa la toate cele 3 module, asa au fost conditiile puse de la bun inceput.
Dar tu ramîi pe fir pentru ca in curind ar putea sa apara si alte programe noi la care te asteptam sa te implici cu placere
pot sti cine intretine cu articole acest blog?