Cînd există dorinţă … Scaunul rulant nu poate fi o barieră în calea voluntariatului!

                    Într-o lume în care majoritatea tinerilor sunt preocupaţi numai de distracţii de moment, iar petrecerea timpului liber se rezumă doar la întîlniri şi la învăţat, există o categorie de tineri aparte, care pe lîngă aceste activităţi îşi îndreaptă atenţia şi spre un alt domeniu, cel al voluntariatului – chiar dacă viaţa i-a făcut să se afle într-un scaun rulant.

Angela Cernogal este originară din satul Copăceni, raionul Sîngerei, iar la cei 27 de ani ai săi se află într-un scaun cu rotile, totuşi în ciuda acestui fapt ea este implicată în acţiuni de voluntariat deja de mai mult timp.

Cum ai ajuns să devii voluntară?

Totul a început de la o simplă iniţiativă a medicului neurolog, Ludmila Hajevchi la care mergeam adesea la consultaţii. Doamna Ludmila este acum coordonatorul Centrului de Reabilitare pentru Copii cu Dizabilităţi Fizice „Luminiţa” din raionul Sîngerei. Colaboratorii acestui Centru m-au primit cu braţele deschise, m-au ajutat să mă regăsesc cît de cît pe mine. Pe zi ce trece devin tot mai mîndră alături de colegii mei pentru contribuţia noastră mică adusă la prosperarea şi dezvoltarea acestei organizaţii, chiar dacă suntem imobilizaţi într-un scaun cu rotile.

Acum cîţiva ani m-am înscris la un traning cu tema „Transmite mai departe” în urma căruia am fost selectată pentru un stagiu de două săptămîni în calitate de voluntar în Polonia. Aceasta a fost o experienţă nemaipomenită care m-a făcut să-mi continui mobilizarea activităţii de voluntariat pînă astăzi. Am început să mă implic alături de alţi voluntari la rezolvarea problemelor tinerilor aflaţi în dificultate, mai ales a tinerilor cu dizabilităţi locomotorii.

Ce înseamnă pentru tine să fii voluntar?

Când spui «voluntar» nici nu îţi dai seama la cît de multe lucruri te referi. Este foarte greu să găseşti o definiţie completă pentru acest cuvânt. A fi voluntar înseamnă în primul rând a vrea, a te implica, a-ţi dori! Deşi aparent cuvântul «voluntariat» ne duce cu gândul la o muncă neplătită, în adâncime activitatea de voluntar iţi aduce satisfacţii de ne-egalat şi iţi deschide noi orizonturi, oferindu-ţi posibilitatea de a alege mereu noi opţiuni.

Eu, spre exemplu, din clipa în care am experimentat şi am început să înţeleg ce înseamnă cu adevărat să fii voluntar, viaţa mea a luat o întorsătură mult mai frumoasă. Aş putea spune, comparativ cu faptul că înainte mă izolam de toţi şi rar de mai vroiam să ies din casă, acum ard de nerăbdare să fug de urgia singurătăţii. Voluntariatul m-a făcut sa mă descopăr pe mine însămi, sa mă cunosc mai bine, sa scap de anumite temeri, sa învăţ să-i accept pe cei din jurul meu aşa cum sunt ei, cu calităţile şi defectele lor…adică să fiu mai tolerantă atît cu mine însămi cît şi cu cei apropiaţi, din jurul meu, să-i înţeleg şi să-i ajut, pentru că faptul că un om are toate cele patru membre sănătoase, asta nu înseamnă că el este perfect şi nu are nevoie de înţelegere şi ajutor!

Ce crezi că îi motivează pe oameni să devină voluntari?

Ceea ce îi motivează pe voluntari este dorinţa de a simţi că vin în ajutor societăţii în care trăiesc şi faptul că ştiu că este nevoie de ei. De cele mai multe ori fetele sunt cele fac voluntariat. Poate că au un simt religios mai dezvoltat şi sunt mai conştiincioase în aceasta privinţă. Un alt lucru ar fi că această muncă este făcută din plăcere, chiar dacă nu este remunerată. Aceasta îţi dă oportunitatea de a te dezvolta multilateral, cel puţin eu aşa mă simt. Personal datorită voluntariatului am avut posibilitatea să cunosc mai bine calculatorul. Dar cel mai important e că am învăţat să-mi utilizez timpul eficient şi să nu-mi pierd vremea pentru deznădejdi şi gînduri inutile.

Cum poţi deveni voluntar  fiind în scaun cu rotile?

 Ce anume trebuie „să deţii” pentru a putea face acest lucru?

                      
Nimic deosebit, doar trebuie să te interesezi de organizaţii care au nevoie de un astfel de ajutor, şi să depui CV-ul şi o scrisoare de motivare, cel mai uşor este prin intermediul Internetului. Dar din păcate în ţara noastră puţine persoane cu dizabilităţi au acces la resursele web, şi chir dacă uneori sunt ajutaţi să dea de ele, problema e că rare organizaţii ar accepta şi voluntariatul unei persoane cu dizabilităţi, nemaivorbind de posibilităţile lor de angajare. Consider că chiar dacă nu eşti remunerat, voluntariatul iţi dă oarecum posibilitatea să-ţi schimbi propriile valori, să schimbi vieţile oamenilor, în bine, chiar şi pe a ta. Dacă vrei să susţii o cauză şi nu ai bani să donezi, poţi să donezi puţin din timpul tău. Voluntariatul nu este neapărat un job zilnic, tu iţi faci programul aşa cum îl vrei. Personal activez în bază de voluntar al acestui Centru două zile pe săptămînă. Chiar dacă deplasarea mea din sat spre raion este o problemă pentru mine, bucuria de a mă afla aici şi de a fi de ajutor cuiva, mă face să cred că cei circa 11 km de distanţă, devin zilnic „11 paşi” spre dezvoltarea şi promovarea mea personală. Voluntariatul mă ajută să fac o diferenţă – că am puterea să schimb lucrurile în bine măcar cît de puţin. Când sunt oameni care depind de tine, felul în care te privesc se schimbă. Poţi fi mandră de tine şi de obiectivele pe care le vei atinge în cadrul unei astfel de organizaţii. Vreau să spun că este un loc în care nu te poţi plictisi niciodată!

Cum te văd prietenii în postura de voluntar?

Unii prieteni mă înţeleg şi apreciază ceea ce fac, şi chiar sunt cointeresaţi s-o facă şi ei cînd le povestesc diferite peripeţii şi experienţe din activitatea mea, pe cînd alţii mă tot stresează cu întrebări de genul “Da’ ce tot faci tu acolo? … şi aşa ţi-i greu? Ce rezolvi dacă te duci? Ce-ţi iese, că dacă e gratis şi nu-ţi dau nici un ban? şi tot aşa… Toate proiectele în care te implici solicită multă muncă şi mai puţin timp liber… da, ştiu, e adevărat! dar faci totul de placere! Nu te obligă nimeni doar…

“Ce tot fac eu acolo? … poate mare lucru nu reuşesc, recunosc, din cauza scaunului rulant în care mă aflu… nu prea am cum, şi totuşi…” – Îmi dau cu parerea!… iată ce fac! “Ce rezolv?”- “poate Enigma Otiliei! Cine ştie?”. “Ce-mi iese?”- Experienţă, profesionalism şi mulţi, mulţi prieteni! Ăsta este răspunsul meu…

 

Autor: Mariana Ţîbuleac